Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 6

13. Căci Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuși,
14. Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și înmulțind te voi înmulți".
15. Și așa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința.
16. Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare și jurământul e la ei o chezășie și sfârșitul oricărei neînțelegeri.
17. În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:
18. Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduința și jurământul - în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte,
19. Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.